da, a murit Codruta! simt nevoia sa scriu despre asta. m-a afectat foarte mult. am fost colege de facultate. era cu un an mai mica decat mine, avea 52 de ani. cum sa moara Codruta? cum sa moara vreunul dintre noi? stiu ca nu mai suntem tineri, desi multi dintre noi se simt inca asa, stiu ca unii mai avem si probleme de sanatate, dar sa incepem sa murim? nu-mi revin, nu-mi vine sa cred.
vorbim la trecut despre Codruta
in facultate, Codruta era o fata simpatica, nu foarte populara, dar foarte sufletista si intotdeauna cu o gluma la ea, un pic mucalita, foarte haioasa. nu era foarte prietena cu scoala, dar nu foarte multi dintre noi eram prieteni cu scoala. o faceam pentru ca alta sansa nu aveam la vremea aceea. nu am fost foarte apropiate, dar de cate ori ne revedeam (nu prea des) era o placere. ne simteam foarte bine impreuna, vorbeam, radeam, faceam misto de ex-ii nostri, si mai stiu eu ce alte prostii. si acum e doar o amintire…
si tata a murit tanar
mi-am adus aminte de tata. el a murit la 56 de ani. din neglijenta, de frica, din principiu. nu l-am inteles. el a abandonat efeciv, n-a vrut sa lupte si nici n-a vrut sa traiasca mutilat. a refuzat. cu Codruta nu stiu ce s-a intamplat, dar nici nu conteaza. era prea tanara…
viata e scurta
stiu de mult asta, iar zicala dupa care m-am ghidat aproape intotdeauna si ma ghidez si astazi este: “traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima”. si am facut tot ce mi-a traznit prin cap si am luat tot ce a fost frumos si tot ce mi-a placut, si am ras si m-am distrat, si am iubit si am fost iubita, si am realizat multe, am castigat, dar am mai si pierdut, azi am pierdut-o pe Codruta. de fapt astea sunt singurele pierderi. sper ca s-a dus linistita si ca a fost macar in parte multumita de viata sa. dupa cum radea si dupa bancurile pe care le facea, asa parea. dar nu se stie niciodata ce se ascunde in sufletul fiecaruia…
drum bun, Codruta!