beneficiile distantarii sociale

Beneficiile distantarii fizice/sociale cum le vad eu – I

beneficiile distantarii sociale

Beneficiile distantarii sociale nu sunt putine, chiar daca la prima vedere nu pare asa. In afara de faptul ca mi-a placut intotdeauna sa caut partea pozitiva din lucrurile mai mult sau mai putin convenabile, in aceasta distantare sociala, pe timp de pandemie,  am gasit multe lucruri care se puteau face oricand, fara prezenta vreunui virus sau a vreunei pandemii, aveam nevoie doar de un bun simt elementar pentru a respecta aceste reguli. Din punctul meu de vedere, multe dintre aceste reguli ar fi trebuit sa se intample din respect pentru oameni in general, sau din respect pentru clienti, din respect, pur si simplu.

Nu voi pune beneficiile intr-o ordine anume, toate au importanta lor, asa ca le voi insirui cum imi vin in minte 🙂

Pe de alta parte, nu voi comenta aberatiile din ordonanta de urgenta, nu asta este scopul acestei poatsri.

In afara de asta,vor fi doua postari. Cand m-am apucat sa scriu, aveam ceva idei, dar pe masura ce scriam imi veneau altele, beneficiile se inmulteau, si atunci m-am gandit sa impart postarea in doua pentru ca sa nu fie prea lunga si de ce nu, pentru ca sa va mai aduc pe aici 🙂

Pe de alta parte, nu vreau sa spun ca nu exista parti rele, unele chiar foarte rele in aceasta distantare sociala, dar exista si unele foarte bune, extrem de bune, pe care poate nu le vedem, nu le dam importanta. Iar eu cred, ca pentru noi si pentru a reusi sa ne simtim bine, chiar trebuie gasita partea pozitiva intr-un lucru mai mult negativ decat pozitiv. Incerc doar sa subliniez beneficiile.

Beneficiile distantarii fizice / sociale in industria HoReCa

Am sa ma refer la restaurante, terase si baruri plus hoteluri si pensiuni.

  • Mesele trebuie amplasate la o distanta minima de 2 metri una de cealalta. Foarte bine! De ce trebuie sa aud eu ce vorbesc cei de la masa vecina sau sa auda ei ce vorbim noi? Sau va mai aduceti aminte acele situatii jenante cand vroiai sa te ridici sau sa te asezi la masa si trebuia sa-l deranjezi pe cel din spatele tau sau sa te strecori frecandu-te involuntar de spatarul scaunului vecinului din spate? Acum astea sunt de domeniul trecutului si eu una, sper sa ramana asa.
  • Nu au voie mai mult de 4 persoane la masa. Asta mi se pare un pic negandita. Exista familii cu mai mult de 4 persoane in aceeasi casa. Ce sa faca daca sunt 6 in casa si sarbatoresc ziua cuiva? 4 stau la o masa si 2 la alta masa, la 2 metri? Dar ar fi bine daca asta ar fi singurul lucru negandit…
  • Lautarii nu vor mai putea sa-ti cante la ureche, vrei nu vrei. De obicei astia au mult tupeu si te trezeai cu ei la masa, indiferent daca iti doreai sau nu asta. Acum ar trebui sa stea la cel putin 2 metri distanta, iar ignoratul lor este un pic mai la indemana.
  • Chelnerii vor purta masca si manusi. Chestia cu manusile e cea mai interesanta si cea mai apreciata, numai ca apare o problema: isi vor schimba manusile si daca da, de cate ori, cand, dupa ce criterii?
  • La hoteluri si pensiuni, situatia nu e atat de grava. Atat timp cat personalul se ocupa de igienizare si curatenie, lucrurile pot merge bine. Tot ceea ce trebuie e ca igienizarea si curatenia sa se faca constiincios, nu “las’ ca merge si asa”. Ceea ce ma bucura pe mine e ca vor trebui sa respecte fara discutie niste reguli de igiena obligatorii, care existau si pana acum, dar pe care nu toti le respectau intocmai. Acum e obligatoriu!

Beneficiile distantarii fizice / sociale la plaja

Beach, Ocean, Sea, Sand, Parasols, Water, Wave

Aici chiar e bine venita aceasta distantare sociala. Voi ignora faptul ca stralucitii nostri politicieni, pe care mamele lor i-au facut doar cu sezlog si umbrela, iar pe unii chiar cu baldachin, nu au luat in calcul ca exista si persoane care merg cu prosopul, cearceaful, cu umbrela lor. Sau poate ca aia care nu isi permit un sezlong si o umbrela, nu trebuie sa respecte distantarea sociala pentru ca nu prezinta niciun interes si pot fi exterminati.

Dar sa revenim la beneficiile distantarii sociale:

  • De cand asteptam acest moment! Mai stiti cum erau sezlongurile la Mamaia? Unul langa altul, atat de apropiate ca abia aveai loc sa te strecori printre ele. iti placea sau nu, erai extrem de intim cu vecinii din fata, spate, stanga, dreapta. Intimitatea noastra era de-a dreptul violata, iar noi ne supuneam din diverse motive, de cele mai multe ori neimportante. A trebuit sa vina o pandemie ca sa ni se respecte dreptul la intimitate, intimitate pe care si noi am cedat-o foarte usor. Si sa nu-mi spuneti acum ca daca vreau intimitate sa ma duc pe plaja mea privata ca nu tine. Aici e vorba de un respect minim fata e noi, clientii. Din goana de a face cat mai multi bani intr-un timp foarte scurt, aceasta distanta dintre sezlonguri s-a micsorat in fiecare an, pana a ajuns inexistenta. Eu pot sa inteleg ca oamenii aia fac o investitie si ca trebuie sa si-o amortizeze intr-un timp foarte scurt pentru ca durata sezonului nostru estival e de maxim 4 luni, din care 2 luni full sezon, dar totusi… Dar pana la urma e si vina noastra pentru ca ne-am complacut. Probabil sezlongurile isi vor dubla pretul, de parca pana acum inchirierea lor nu ar fi scos in doar 2 zile pretul de achizitie. Si mai stiti pustii aia de pe plaja care se ocupau cu repartizarea locurilor? Trebuia sa te imprietenesti cu unul dintre ei, desi nu aveati nimic in comun, decat un amarat de sezlog si o umbrela. Dar daca il vroiai mai aproape de mal, desi acolo aglomeratia era garantata, daca vroiai o saltea mai curata sau macar sa nu fie uda, trebuia sa faci frumos la baiat. Pe banii tai. Daca nu, tot pe banii tai, stateai cat mai departe de mare si iti arunca in scarba o saltea de o curatenie indoielnica. Si uite asa, am ajuns sa nu-mi mai petrec concediile in tara sau daca mergeam, gasisem o plaja mai retrasa, nu foarte aglomerata, unde si pretul era mai decent si intimitatea era garantata. Acum, vor nu vor, se va respecta un minim de intimitate, iar pustii aceia ignoranti sau obraznici vor trebui sa-si schimbe comportamentul si sa se si spele…
  • Un alt avantaj al faptului ca plajele nu vor mai fi atat de aglomerate, este imputinarea gunoiului de pe plaja. Daca nici macar de rusine nu se vor mai arunca gunoaie pe plaja, macar nu vor mai fi atat de multe pentru ca si lumea va fi mai putina. Sincer, asta mi se pare un mare avantaj.
  • Mai am o problema, care nu tine de distantarea sociala si nici nu stiu exact de ce tine, dar de ce nu avem voie cu cainii pe plaja? Trebuiau impuse niste conditii pe care sa le respecte cine venea cu cainele pe plaja, iar daca nu se respectaiu sa se aplice metode corectoare. Ce-i atat de greu? Nu pe toate plajele se intampla asta, dar se intampla pe suficiente cat sa ma deranjeze.

La supermarket sau la orice coada

Covid-19, Coronavirus, Social Distancing, Virus

  • Stiti acele persoane carora le place sa se lipeasca de tine la coada? Sau sa te impinga cu caruciorul, poate te bagi si tu in sufletul celui din fata? Unii, atat de insistenti incat le simteai respiratia in ceafa. Uram chestia asta si deveneam isterica si recalcitranta. De parca daca ma impigea, ajugea mai repede in fata. Dar sincer, in nici una dintre tarile, cum se spune, civilizate nu se intampla asta. De ce in alta parte oamenii pastreaza o distanta minima, astfel incat sa nu deranjeze? Va spun eu, pentru ca exista legi si sunt respectate. Chestia asta poate intra la agresare si se pedepseste. La noi, nici macar nu realizeaza ca te deranjeaza, ca poate nu vrei sa stii ce a mancat daca-l apuca ragaitul sau sa stii daca s-a dat sau nu cu deodorant. Uram chestia asta, dar sper ca macar pentru o perioada am scapat de ea si, cine stie, poate incet-incet ne intra in obisnuita.

Igiena personala

  • Stiati ca Romania are cel mai mic consum de sapun din Uniunea Europeana? Consumul de sapun al romanilor este de 4 ori mai mic decat media europeana si tot pe ultimul loc suntem si la consumul de pasta de dinti si hartie igienica. Iar in mediul rural, doar 1 din 10 romani beneficiaza de canalizare (mai multe detalii aici). Astfel, aici e mult de lucru, dar acum, cu sau fara voie, am invatat macar sa ne spalam pe maini, des, atat de des cat este nevoie. Ma rog, cine a vrut sa invete si a avut si posibilitati. Dar cred ca realizati ce prapad este in materie de igiena personala minima. Oare de ce mai e nevoie ca sa invatam sa ne spalam si pe dinti, corp, par…? Oricum, e unul dintre beneficiile majore, faptul ca am invatat cu totii sa ne spalam macar pe maini.
  • Beneficiile acestei chestii, nu tin neaparat de distantarea sociala, dar tin de faptul ca degeaba suntem noi dintre aceia care nu sunt certati cu igiena, nu avem nicio sansa in fata celorlalti care sunt cu mult mai multi.
  • Purtatul mastii iar este un beneficiu pentru cei care trebuiau sa-i sporte pe cei care scuipa, isi sufla nasul pe strada, fluiera dupa femei. Astora le-ar trebui o masca permanenta, pe care sa n-o mai poata da jos pentru a nu mai face asemenea atrocitati.

Bus, Passenger, Traveling, Woman, TripMijloacele de transport in comun, autobuz, avioane, trenuri

E clar ca igiena personala este importanta in oricare dintre categoriile de mai sus, dar cu preponderenta este implicata foarte tare in conditiile transportului in comun. Aici, toata lumea se tine de bare, sta pe scaune sau nu, dar toata lumea are contact cu lucruri extrem de infectate de unii certati cu igiena personala. In plus, daca se respecta acesta distantare sociala poate nu vom mai simti mirosul acela greu de transpiratie si de mizerie de care se pare ca nu se mai putea scapa pentru ca se impregna in scaune, in pereti, si ajungea sa ti se impregneze in nari pentru ca autobuzele nu se aeriseau niciodata cum trebuie (chiar nici trenurile).

  • In trasportul in comun, nu ne vom mai inghesui, imbranci, vom pastra distanta sociala. Asta pe de-o parte va face ca transportul in comun sa fie mai civilizat, desi s-ar putea, pe de alta parte, sa trebuiasca sa asteptam mai mult in cazul unui autobuz sau sa ne planificam mai din timp o calatorie cu trenul, avionul. dar eu tot cred ca e mai bine asa decat sa ma supun altor suplicii de genul celor aratate mai sus.
  • Evident, preturile se vor mari, dar nu foarte justificat. In primul rand, autobuzele acelea nu cara vite, cara oameni si totul ar fi trebuit sa se desfasoare decent si cu respect pentru oameni fara a fi nevoie de vreo pandemie. Acum, nu au incotro si ma bucur.
  • Trenurile, acestea nu mai erau de mult pline, dar macar au obligativitatea de a avea niste toalete decente, dezinfectate. Obligativitate, da, pentru ca daca asta era un lucru elementar pentru confortul pasagerilor, nu vreun lux, de cele mai multe ori, ti-era scarba sa pui mana pe clanta de la wc-ul unui tren, nu mai zic sa mai si intri. Confortul si siguranta (la imbolnaviri) au fost ignorate pana acum, nimeni nu facea nimic. Acum sunt obligati. Pe de alta parte, desi asta trebuia sa se intample oricum, vor avea iar motiv sa mareasca preturile pentru ca dezinvecteaza toaletele si compartimentele. Ce aberatie!
  • In avioane, desi s-a vehiculat ideea ca vor lasa locul din mijloc nevandut, nu se mai aude nimic despre asta. Acum ni se explica ce sisteme, ce filtre performante de filtrare a aerului au, de parca ne-ar pune filtrul in gura si ar filtra aerul pe care-l respira fiecare. In fine, oricum, cu sau locul din mijloc ocupat, este cert ca fiecare dintre noi va incerca sa nu se mai frece de celalalt, indiferent cat de stramt este spatiul, sa nu-i mai respire celuilalt in gura si sa incerce sa nu mai adoarma si sa-i cada capul pe vecin. In alta ordine de idei, nu se mai accepta decat plata cu cardul, ceea ce este foarte bine. De multe ori, insotitorii de bord ori incercau sa te convinga sa platesti cash, iar ca sa obtina asta, de multe ori invocau faptul ca nu merge POS-ul sau ca nu e conexiunea buna. Convertirea monezilor o faceau ei si evident, rotunjeau in sus, iar daca nu aveai bani ficsi, se scremeau efectiv sa-ti dea restul, unii se faceau ca uita. Asta acum s-a rezolvat!

Cam atat pentru azi despre beneficiile acestei distantari 🙂 Revin cu partea a doua, asa cum am spus mai devreme. Voi scrie despre beneficiile distantarii sociale in sistemul de invatamant, la coafor, salon, masaj, in multinationale, in biserica, in sistemul de sanatate, in sport, la concerte si evenimente si sa vedem daca mai imi vin si alte idei.

 

Va astept cu drag sa mai povestim si sa devenim mai optimisti si mai impacati cu ceea ce ni se intampla. Pana la urma este adevarat ca nu totul este asa cum pare la prima vedere 🙂

 

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.