Nu-mi lipsesc multe pe timp de pandemie, dar ceea ce-mi lipseste este cu adevarat important pentru mine. Unul e extrem de important, celelalte tin mai mult de ceea ce-mi place mie mai mult si de ce nu, de confortul meu.
Cel mai tare imi lipseste Iubitenia pamantului
Cel mai mult si mai mult imi lipseste puful mic si iubit, finuta mea. Eu o consider un pic si copilul meu, dar sa nu ma spuneti 🙂 Nu am mai vazut-o de la ziua ei, din februarie. Atunci am plecat precipitat, intre doua treburi, am fugit 5 zile. N-am spus nimanui ca plec pentru ca nu am vrut sa iau din timpul pe care il aveam de petrecut cu ea. Nu aveam avion de la Bristol si a trebuit sa ma duc pana la Londra. Dar m-am dus pentru ca asa am simtit. Am vrut sa fiu cu ea de ziua ei. Cand a inceput toata nebunia asta, am realizat cat as fi regretat daca nu m-as fi dus. Si am mai realizat ca nimic nu conteaza mai mult decat micile sau marile bucurii pe care i le poti face cuiva drag sau noua. Desi stiam asta de mult, am avut confirmarea ca atunci cand vine vorba de cei dragi nu exista maine, exista doar acum. Maine, poate sa fie prea tarziu. Nu pierdeti timpul si nu renuntati la nimic cand vine vorba de fericirea celor dragi si de fericirea voastra. Asta este valabil pentru cei pentru care fericirea inseamna si sa ii vada pe altii fericiti. Sunt acele momente de fericire pe care nu le poate inlocui nimic.
Ne vedem pe Skype aproape zilnic, dar nu e acelasi lucru. A invatat si ma suna ea 🙂 Ne trimitem pupuici, dar, oricati ar fi, cu oricat sclipici, pupici cu sclipici, nu pot inlocui sub nicio forma un pupic adevarat. Nu ne putem strange in brate, dragali, mangaia. Asta lipseste si doare… I-am mai trimis ceva jucarioare, a desfacut pachetul cu mine de fata, pe Skype, am vazut-o cum s-a bucurat, m-am abtinut cu greu sa nu ma podideasca plansul. As fi vrut sa fiu acolo, cum stiu sigur ca ar fi vrut si ea. As fi vrut sa ma ia in brate cand mi-a multumit, as fi vrut s-o pup cand o vedeam cum se bucura, dar nu s-a putut. Stiu ca un copil se bucura tare cand primeste jucarioare, lucrusoare, orice. Dar stiu sigur ca nimic din toate astea nu pot inlocui prezenta cuiva, chiar daca el realizeaza mai mult sau mai putin. Dar ghimizdrocul asta mic, realizeaza.
Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, ce fel de copil este si ce legatura este intre noi, a facut un lucru la care cred ca nu multi copii s-ar gandi 🙂 A aflat ea ca mi se trimite un pachet si a ales o papusica de la ea si mi-a pus-o in pachet, ca s-o am de la ea. M-a topit! Mi-a mai dat si alta data jucarioare, poze, mi-a facut desene, dar ca sa se gandeasca ea sa-mi puna in pachet ceva de la ea, e covarsitor.
Pana la urma, n-ar fi asa o problema, daca as avea certitudinea ca as vedea-o curand, dar nu stiu nimic, cum nimeni nu stie. Am mai stat fara s-o vad 3 – 4 luni, dar stiam ca am sa o vad curand. Plus ca ma puteam sui oricand in avion si pleca. Acum e ceata totala, fiecare spune altceva si nu se stie nimic. Fiecare spune ce vrea si fiecare intelege ce vrea.
Imi lipseste emotia concertelor live
La fiecare inceput de an, verificam calendarul concertelor din Cardiff si de curand intrase si Birmingham in atentia mea. Am vazut ca pot ajunge usor cu trenul, stadionul este in centru, ca de altfel si in Cardiff. Si acolo sunt multe concerte. Nici in Romania nu am ratat niciun concert, din ceea ce-mi place, evident. Dar aici, oferta e mult mai mare.
Acum sufa ca nu pot merge la concerte. Emotia pe care ti-o da un concert live nu se compara cu nimic. Poti sa ai nu stiu ce televizor cu nu stiu ce mega ecran, mega sunet, nimic nu iti poate reda atmosfera si emotia unui concert live. Cand am fost aici, in Cardiff, la Robbie Williams, mi-am promis ca atunci cand va fi posibil imi voi lua meet and greet la artistii pe care-i iubesc. Pe Robbie Williams l-am vazut si la Bucuresti, dar emotia si bucuria au fost cel putin la fel de mari, chiar daca a fost relativ acelasi concert. Acum, in aceasta perioada, am realizat ca, chiar daca atunci am spus sub influenta si emotiile momentului, azi, pe timp de pandemie, am decis sa o fac cand voi mai avea ocazia. Deci atunci cand vor fi disponibile bilete meet and greet, sigur voi fi acolo. Pana la urma, astea sunt bucuriile pe care ni le putem face, bineinteles in functie de ceea ce-i place fiecaruia. Sigur nu voi fi in stare sa articulez doua vorbe, dar voi fi acolo, voi da mana cu ei si voi face o poza, amintiri care sunt nepretuite. Am avut meet and greet la Queen Extravaganza, pe vremea cand era solist Marc Martel. Sunt atat de mandra si poza aia cu formatia este un lucru foarte drag pentru mine. Sunt mandra si fericita ca l-am vazut live pe Marc Martel. E tare, dar cei mai multi nu l-au vazut live, nu aveti idee cum e live. Mi-a placut atat de mult, incat mi-am luat bilete si la concertul urmator. Deosebit!
Am fost la Coldplay, super muzica, super show. La vreamea aia, a fost cel mai tare concert la care fusesem . Credeam ca nu am ce sa vad mai mult. Gresit! Am fost la Pink si m-as mai duce de 3 ori. Asa spectacol, asa punere in scena, acrobatii, muzica, dans, delir. Totul la superlativ!
Oricum, incarcatura emotionala la un concert live, pentru mine este colosala. Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, va fac o marturisire: la inceput, cand incepe concertul, la primele acorduri si cand apare artistul pe scena, mie imi vine sa plang. Nu stiu daca de bucurie ca il vad, de emotie, sau pentru ca realizez ca sunt acolo, nu stiu, toate adunate. Nu stiu de ce, dar pe mine ma podidesc lacrimile. Imi trece repede, dar asa ma manifest eu in primul moment. Nu sunt vreun fan inrait al vreunui artist, dar sunt artisti care imi plac foarte mult si pe care imi doresc sa-i vad sau sa-i revad. Emotia unui concert live ma copleseste.
Imi lipsesc vacantele
Imi lipsesc atat de mult vacantele si bucuria vacantelor. Imi lipseste perioada aia cand faci planuri, te gandesti unde sa te duci, in ce perioada, incerci sa faci in asa fel incat sa se potriveasca cu programul fiecaruia. Apoi, dupa ce te hotarasti si rezolvi cu transport, cazare, masa sa cauti sa vezi ce puncte de atractie sunt, ce distractii ai, ce chestii inedite sunt si sa nu le ratezi. Pentru mine, orice vacanta e o bucurie, oriunde as merge. Fie ca e un weekend prelungit, fie ca e o vacanta de o saptamana sau doua, nu conteaza, evadarea din rutina zilnica, bucuria de a vedea locuri si lucruri noi sau de a revedea locuri care mi-au ramas in suflet sunt deosebite. Asta imi lipseste foarte tare. Nu trebuie sa fie neaparat vacante exotice, desi le ador, nu trebuie sa fie luxoase. Trebuie sa fie prietenoase, fara program sau cu un program decent, sa simti totusi ca e vacanta. Nu-mi plac vacantele all-inclusive, nici macar alea cu demipensiune, nu-mi plac vacantele organizate. In cele all-inclusive ai un program de masa, mananci prea des si prea mult si mananci intotdeauna in acelasi loc. Mie imi place sa merg sa mananc in fiecare zi in alta parte, sa experimentez si la all-inclusive nu ai cum sau nu-ti vine pentru ca deja ai platit pentru masa. Nu-mi plac excursiile organizate pentru ca acelea, de obicei, incearca, intr-un timp foarte scurt, sa-ti arate cat mai multe. Nu spun ca e rau asta, dar nu vreau sa ma duc intr-o vacanta si sa vin mai obosita decat am plecat. In plus, in vacanta vreau sa-mi fac eu programul, nu sa mi-l faca altii. Sigur, daca nu plec singura, vorbim si ne punem de acord, dar nu vreau ceva impus, prestabilit.
Dar imi lipsec vacantele, imi lipseste bucuria aia de a astepta sa plec, bucuria de a ajunge, de a vedea lucruri noi, de a ma bucura de orice prostie altfel.
Am o lista de artisti pe care as vrea sa-i vad si o lista de locuri in care as vrea sa ajung. Sper sa treaca odata nebunia asta si sa incep sa bifez de pe lista. Am hotarat, daca o sa-mi permit, astea vor fi prioritatile mele. Bineinteles, in toate astea, finuta mea este prima pe lista si asa va ramane atat timp cat isi va dori ea 🙂 Mi-e atat de dor de ea…