despre egoism sau cum poti strica o prietenie de o viata

Closeup portrait angry young woman blowing steam coming out of ears, having nervous atomic breakdown, screaming isolated grey wall background. Negative human emotion facial expression feeling attitude
Closeup portrait angry young woman blowing steam coming out of ears, having nervous atomic breakdown, screaming isolated grey wall background. Negative human emotion facial expression feeling attitude

pun aceasta postare pentru cele care fac crize de isterie nejustificat, pentru a arata cat de nocive pot fi acestea, in conditiile in care nu exista motive serioase de isterie. spun asta pentru ca si eu ma isterizez, cateodata. as face asta de mai multe ori, dar incerc sa-mi pastrez cat de cat calmul pentru ca imi fac rau, in primul rand mie, si pentru ca incerc sa nu vorbesc la nervi pentru ca atunci se spun lucruri care de cele mai multe ori nu ar trebui spuse. nu pot sa ma abtin cand e vorba de minciuna evidenta, dovedita dar nerecunoscuta, sau in cazul unor fapte total ilogice sau care imi insulta inteligenta.

isterie si speculatii

sa vorbim despre prietena mea Alla. ne stim si suntem prietene din clas a 8-a, adica de aproximativ 35 de ani. este o fata buna si sufletista, dar are o gura extrem de proasta si nu stie si nu vrea sa se abtina atunci cand e cazul. nu spun sa-si infraneze caracterul, dar exista momente si persoane fata de care ar trebui sa te gandesti cand deschizi gura. ea nu e in stare sa faca asta. si nu ca ar avea vreo problema de sanatate, asa cum pretinde ea cand nu mai are pe unde sa scoata camasa. asta se intampla, doar pentru ca in general a fost inconjurata de oameni care tin la ea si care nu mai tin cont de isteriile ei, justificate sau nu. o lasa in balariile ei, sa-si faca numarul sau chiar ii fac pe plac de cele mai multe ori pentru a nu mai urla. dar cu ea, oricum nu e bine, orice atitudine adopti. daca o lasi sa urle, urla pana nu mai are voce si se enerveaza mai rau ca nu are cu cine sa se certe, nu are spor. daca te certi in parte cu ea, cand nu mai are argumente (care de fiecare data sunt aberante), incepe ca ea e bolnava, ca nu e inteleasa, ca face atac de panica, ca-i crapa inima, sau alte aberatii de genul asta.

Citat-Oscar-Wildeisteria la rang de arta si egoism la note inalte

dar sa va povestesc de unde a plecat totul, ca sa va dati seama ca nu exagerez. cand am fost ultima data in Cardiff, pentru 3 saptamani, ca aveam un proiect de grup la care trebuia sa particip fizic, a venit si ea cu mine. in primul rand, de cand a plecat, a plecat montata ca ce o sa faca ea atat timp, daca o sa se plictiseasca. si evident ca si-a alimentat aceasta angoasa zi de zi, timp in care eu aveam treaba pentru ca nu m-am dus acolo s-o plimb pe ea si sa am grija sa nu cumva sa se plictiseasca. toate astea au fost amplificate de faptul ca la 4 zile, dupa ce am ajuns acolo, am facut o chestie foarte urata la picior (nici acum dupa RMN si alte investigatii nu stiu exact ce am) care efectiv m-a imobilizat datorita durerilor atroce pe care le-am avut de nu putem sa calc nicicum, cat si a faptului ca mi se umflase atat de tare piciorul ca nu puteam sa incalt nimic in afara de niste ciupici de casa. in afara de asta, unul dintre colegi era plecat la Paris si nu aveam idee cand vom merge sa ne intalnim cu profu’ pentru o ultima verificare a proiectului. in aceste circumstante, au inceput isteriile. intai mai domol, spunand ca se plictiseste, ca ce face ea atat timp, ca inebuneste ca nu stie cat stam acolo s.a.m.d. cand am plecat, ne propuseseram sa facem si o excursie la Londra. ea nu mai fusese, eu am mai fost o data acum vreo 15 ani si mi-a placut mult si imi doream foarte mult sa mai ajung acolo. dar planurile ne-au fost date peste cap de problema cu piciorul. cu restul treburilor, mai puteam face balet in asa fel incat sa le rezolv pe toate, dar atat timp cat nu ma puteam deplasa in niciun fel, n-avea niciun rost sa ma mai gandesc la variante. i-am spus ca atitudinea ei ma face sa ma simt vinovata ca am probleme cu piciorul, a parut sa inteleaga, dar a doua zi, s-a ambalat iar si a luat-o de la capat mai in forta decat pana atunci. atunci am realizat ca de fapt singura ei problema era un egoism incomensurabil si faptul ca de fapt ea nu are nicio problema reala, decat aceea ca nu i se face pe plac. evident ca am rabufnit si eu si n-a iesit nimic bun din asta. pana la urma, parerea mea si acum este, si i-am spus-o si ei, este ca “atunci cand n-ai altceva de facut decat sa futi timpul si banii, te comporti asa”. de aici, divagatii ca o cred o intretinuta. nu, eu nu o cred o intretinuta (daca credeam asta spuneam), dar probabil ca undeva, in sinea ei, asta gandeste si a gasit momentul sa-mi reproseze mie asta. si nu mi-a frecat numai mie ridichea, l-a sunat pe frati-su sa-si ia liber de la serviciu si sa vina sa o ia, l-a sunat pe tipul cu care este sa vina sa o ia, alte isterii, alt balamuc. a zapacit pe toata lumea de cap pentru ca ea se plictisea. din punctul meu de vedere, asta e ori egoism dus la extrem,ori prostie de dimensiuni colosale. oricum se poate spune ca a ridicat isteria la rang de arta, e maestra in isterie.

aparenta conciliere

intr-un final mi-am dat seama ca nu ajung la niciun rezultat cu ea si am incercat sa aplanez conflictul, m-am incaltat cu ciupicii de casa si am plecat la shoping sa nu se mai simta buna mea prietena plictisita. am facut tot ce era omeneste posibil sa nu simta ca eu imi luasem hotararea in ceea ce o privea, nu mai vroiam sa stiu de ea. asta gandesc si acum, dupa o luna. s-ar putea, in timp sa mi se mai atenueze revolta si indignarea in fata acestui egoism atroce, dar nu stiu. m-as fi impacat cu ideea daca ar fi facut o isterie justificata, dar ca se plictisea, in conditiile in care eu nu puteam calca pe picior, abia ma duceam la baie, mi se pare total aberant. dar daca se plictisea, trebuia sa faca ceva sa mai animeze atmosfera. m-am intrebat intotdeauna si ma intreb si in ziua de azi, cum tipul cu care este ii suporta isteriile si comportamentul total lipsit de judecata. rabda omul, dar totul are o limita. nu am sa gasesc probabil vreun raspuns, dar treaba lor, pe mine ma intereseaza doar ceea ce ma afecteaza direct. dar trebuie sa spun ca pe maica-mea a pacalit-o, a convins-o ca ea e bolnava. singurul raspuns pe care il am pentru asta este ca daca egoismul sau prostia sunt boli, da, atunci da, e bolnava.

am ajuns la varsta cand nu mai am de ce sa fac concesii daca nu am niciun avantaj sau daca nu sunt persoane care dovedesc prin felul lor de a se comporta ca ma respecta si ma apreciaza. altfel, nu. am avut atatea probleme in ultimul timp, in conditiile in care am fost un om extrem de intelegator, loial si corect, incat am concluzionat, ca pentru mine, e mai bine sa nu mai fiu atat de concilianta cu oameni care nu merita, doar pentru a-i menaja. nu, de acum am sa ma menajez pe mine. da, stiu, egoism, dar in doze limitate si doar cu cei care nu merita sa ma gandesc mai mult la ei decat la mine. si, trebuie sa recunoastem, ca fiecare dintre noi are doza lui de egoism, tot ceea ce trebuie sa facem e sa ne ponderam, sa nu ducem asta la extrem in detrimentul nostru si al altora, in detrimentul unor relatii de o viata.

mai puteti citi desore isterie, prietenii si alte combinatii pe aceasta tema in postarea Isteria barbatilor net superioara isteriei femeilor 🙂 enjoy! 🙂

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *