vorbim aici de femeile de peste 35 de ani, 40, 50… 🙂 ideea e ca el sa fie cu minim 10 ani mai tanar, chiar si 12 – 13 ani. difernta mai mare e deja prea mare si nu prea o sa mai gasiti multe puncte comune. si asta pentru ca oricat de evidenta si importanta este in acest caz componenta sexuala, trebuie sa aveti si ceva in comun, pentru ca altfel relatia se consuma rapid. si nu vorbim aici de one night stand, despre asta nu avem ce sa vorbim 🙂 dar nu vorbim nici de o relatie de o viata 🙂
ideea pentru aceasta postare mi-a venit cand am citit articolul 7 motive sa-ti gasesti un barbat mai tanar si sa savurezi viata din plin de pe blogul relatii.net 🙂 numai, ca sa fiu sincera, situatia mi s-a parut tratata acolo mult prea elevat, pierzandu-se esentialul 🙂
si n-am sa ma apuc acum sa comentez ca acele cupluri in care el e mai mare sunt acceptate mult mai usor, iar atunci cand ea e mai mare apar tot felul de comentarii rautacioase. sa nu te intereseze, lumea judeca oricum, daca nu-i asta, vor gasi alte motive. dar in acest caz poti fi sigura ca femeile sunt invidioase si o sa asta o sa te faca sa te simti tare bine. si oricum ai sa te simti foarte bine pe toata perioada cat vei fi cu el.
ia-l in viata ta!
da! fa asta! experimenteaza asta! nu te gandi ca el e imatur, barbatii, cei mai multi dintre ei, oricum sunt niste copii mari pana la varste mult mai avansate 🙂 daca-l gasesti ia-l, nu-l lasa sa treaca pe langa tine. daca vezi ca intoarce privirea, ia-l! daca n-ai s-o faci ai sa regreti toata viata, nu constant, dar macar in acele clipe cand stai de vorba cu tine si realizezi ca ai ratat niste clipe memorabile 🙂 . cand spun “ia-l” nu ma gandesc sa-l iei de barbat. nu! dar ia-l in viata ta pentru o luna, un an, trei sau poate mai mult, nu pentru totdeauna ca n-o sa mearga. la un moment dat diferenta de varsta isi va spune cuvantul, fizic, comportamental, sexual.. se intampla si invers asta, cand el e mai mare ca ea cu mai mult de 10 ani. dar daca l-ai gasit, ia-l in viata ta! traieste-ti viata cu tot ceea ce-ti ofera, nu refuza nimic!
ce zice el?
el, ca barbat, desi e constient ca are un mare atu in fata ta, varsta, va fi totusi putin uimit de faptul ca ti-ai intors privirea catre el. el nici nu ar fi banuit (desi, nu stiu clar daca realiza ca te vroia) ca tu te vei uita la el. pentru ca el credea ca tu esti foarte matura si nu te incurci cu juniori. mai tarziu va realiza ca tu de fapt abia asteptai sa vezi un semn de la el ca sa actionezi. in general, el nu va avea initiativa pentru ca nici macar nu va banui ce ganduri ai tu. va trebui cumva sa-i sugerezi asta. dar asta nu o faci decat dupa o analiza amanuntita a comportamentului lui, iti evaluezi sansele si actionezi. daca nu crezi ca ai sanse de reusita, stai in banca ta! 🙂
ce faci tu?
tu, in primul rand, ai grija sa nu il sperii. si asta inseamna in primul rand sa nu fii deloc posesiva, lasa-i libertate pentru ca la prima constrangere ai sa-l pierzi si nu vrei asta. nu fii nici foarte protectoare sa simta ca a iesit cu mama, si asa trebuie sa contracarezi diferenta de varsta. nu-l asasina cu telefoanele, cu mesajele. chiar daca trece o saptamana, n-o face! poti sa te abtii, nu mai esti pustoaica, desi intre timp te-ai indragostit ca o pustoaica 🙂 . dar ai experienta anilor in spate. lasa-l sa digere ca el tot nu crede si o sa te sune pentru ca are o mare dilema: a fost doar un capriciu de-al tau sau e pe bune? pastreaza relatia cat poti spre nivelul de camaraderie cu extindere 🙂 . asa el se va simti mult mai confortabil pentru ca nu va simti nicio constrangere. nu incerca sa-l controlezi in niciun fel, unde se duce, cand vine, cand va mai vedeti. asa o sa-i convina foarte mult, se va simti liber, dar pe de alta parte putin incitat de faptul ca nu tragi de el in niciun fel si va veni singur. plus ca va avea satisfactia ca el conduce tot. si chiar asa si este pana la urma, tu doar te adaptezi pentru ca iti place si-l vrei cat mai mult langa tine. pana la urma se va prinde ca te-ai indragostit. sigurul lucru pe care nu trebuie sa-l faci este sa te panichezi, ca daca te-ai panicat ai sa-i aduci aminte de varsta ta. iar tu trebuie sa exploatezi asta ca pe un avantaj, nu ca pe un handicap in fata lui. radeti si glumiti pe tema cu indragosteala. oricum se va simti super pentru ca va pune asta pe seama performantelor lui sexuale, lucru deloc de neglijat. el nu realizeaza acum ca tie iti trebuie mai mult de atat ca sa te indragostesti. va intelege asta in timp daca relatia va dura mai mult de cateva luni.
cum esti tu?
tu stralucesti, intineresti, radiezi. tu traiesti prin el, prin tineretea lui. respiri viata, respiri bucurie, respiri tinerete. ochii iti stralucesc de fericire, esti mai putin morocanoasa, dimineata te trezesti cu zambetul pe buze, seara adormi linistita si fericita. grijile devin mai putine si mai neimportante, ai parte de o experienta undeva spre ideal. dar e important, cu toate astea sa ramai cu picioarele pe pamant, sa fii constienta ca nu e pentru o viata, dar sa-ti iei din relatia asta tot ce ai nevoie pentru toata viata, sa traiesti la maxim fiecare moment, sa traiesti fiecare clipa, fiecare imbratisare, fiecare atingere. la maxim, pentru ca nu stii niciodata cand se va termina. dar nu lasa asta sa-ti limiteze bucuria si fericirea. ia tot ce poti din relatia asta pentru ca este unic.
cum se consuma relatia?
ideal, da asta cred. si stii de ce? pentru ca vei face lucruri pe care nici nu ti-ai imaginat vreodata ca le vei face. pentru ca vei vrea sa tii pasul cu el. astfel ti se va mari consideratia de sine ca femeie si vei realiza ca mai ai multe de oferit si ca ai si cui. te vei lasa dusa de val, de imaginatie, vei da curs fanteziilor lui si vei realiza ca parte dintre ele erau si fanteziile tale, dar nu ai avut cu cine sa le pui in aplicare 🙂 . te vei simti dupa o partida de sex ca dupa un maraton, epuizata si fericita ca ai castigat. si vei realiza ca si el e fericit pentru ca ti-a oferit clipe unice la care tu nici nu banuiai ca vei avea acces vreodata. da, scopul lui major va fi nu satisfactia lui cat sa faca tot ceea ce poate sa te multumasca pe tine, placerea lui va fi dimensiunea placerii tale. iubeste-l si fii-i recunoscatoare pentru tot ceea ce iti ofera, iar el va fii la randul lui fericit si te va iubi pentru ceea ce inseamna el pentru tine. da, ego-ul lui va fi magulit la maxim, iar asta nu va aduce decat beneficii pentru tine. iar tu efectiv vei inflori si te vei deschide si vei realiza ca ai primit unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poti primi in viata. da, el va fi cadoul si hrana ta pentru mult timp, chiar si dupa ce relatia se va termina.
cu ce ramai tu?
cum am spus, nu va dura o viata, nu e genul de relatie care sa dureze o viata. dar nici nu vorbesc de acele relatii care ard rapid si se consuma. vorbesc de acele relatii care dupa ce ard rapid, nu se consuma total ci raman sa arda mocnit pentru ca aveti o legatura, pentru ca insemnati ceva unul pentru celalalt si pentru ca va pasa. dar totusi, oricat de mult va implicati, atunci cand incepe sa intervina rutina, incercati sa va desprindeti. n-o sa fie usor, dar e bine sa o rupeti mai bine cu parere de rau decat cu “bine c-am scapat!” 🙂 asa nu veti degrada nimic din ceea ce a fost intre voi si nu veti degrada amintirile. veti ramane in minte doar cu imaginea unei relatii ideale, a unui cadou frumos pe care l-ati primit si cu ideea in subconstient ca l-ati meritat 🙂
concluzie: nu uita sa visezi! unele vise chiar se implinesc 🙂