sarbatorile – bucurie, oboseala si risipa

prea frumos si prea mult
prea frumos si prea mult

imi plac  mult sarbatorile, dar in special imi place Craciunul. din punctul meu de vedere, Pastele parca nu e la fel de spectaculos asa cum este Craciunul.

sarbatorile in copilaria mea

nu pot sa dau vina pe varsta si pe faptul ca in copilarie imi era interzis sa merg la biserica de Paste. mama avea voie, dar eu nu, iar asta mi se parea nedrept. mai tarziu, in adolecenta, colegii organizau petreceri de Paste, la care eu nu eram lasata sa stau decat pana la 11 noaptea pentru ca se presupunea ca apoi se merge in gasca la biserica, dupa care se continua petrecerea. adevarul este ca abia cand am intrat la facultate am avut voie sa stau toata noaptea la o petrecere, de parca asta era o certitudine ca nu se intampla nimic rau sau indecent. putem sa bem si sa ne imbatam si pana la 11 sau sa facem cine stie ce alte chestii mai mult sau mai putin morale. dar asta era conceptia alor mei… sa revenim la Paste. deci, la biserica nu mergeam, la petrecere nu mergeam, iepurasul aducea ceva haine si eventual niste ciocolata (cu care eu n-am fost prietena niciodata) si cam atat. o vedeam pe mama ca munceste de zor, mancam pana nu mai puteam sa ne miscam si cam atat.

in schimb cu Craciunul era un pic altfel. chestiile cu biserica si cu oboseala si mancatul raman valabile si aci. dar venea Mos Gerila, cum eram obligati sa-l denumim in public pe Mos Craciun. acasa toti ii spuneam Mos Craciun. bineinteles, copil fiind, dar cu startul unei minti analitice de adevarata fecioara 🙂 , intrebam in fiecare an care-i diferenta, daca sunt doi mosi. nu mai tin minte ce explicatii primeam, dar sigur nesatisfacatoare pentru ca anul urmator intrebam iar. dar abia il asteptam, indiferent cum il numeam. ne adunam cu totii la bunica, veri, matusi, unchi, si-l asteptam pe mosu’. cineva din familie se  imbraca in mos, cu ceva improvizat, cu toata fata acoperita, dar mai aducea si maica-mea ceva recuzita ca lucra la teatru 🙂 . eram foarte emotionati si nerabdatori, spuneam poezii, cantam, incercam sa-l impresionam pe Mosu’. primeam jucarii, carti, dulciuri si eram foarte bucurosi. cei mari se distrau de cat eram de mici si fraieri si inocenti 🙂 . sunt niste amintiri tare dragute 🙂

sarbatorile in copilaria baiatului meu

copilarie
copilarie

avand in vedere ca asa am fost crescuta, de Paste,. mergeam la biserica, luam lumina, o duceam prin toata casa, mancam de ne sareau capacele si atat. pe de alta parte, cat a fost mic, matusa mea venea in fiecare an sa-l ia sa-l impartaseasca. la un moment dat, nu s-a mai intamplat asta, dar nu mai stiu din ce motiv 🙂 . pe de alta parte, cat mama mai putea sa faca toate pregatirile, le facea ea. si azi se mai agita, dar mai putin, tot mult face, dar semnificativ mai putin. eu m-am autoeducat si nu fac mai nimic. cozonacii ii cumpar, de obicei de la AnaPan si asta pentru ca fac si fara zahar, iar noi suntem doua cu diabet in casa; au si pasca si cu branza si cu ciocolata si in varianta fara zahar. mielul la cuptor, oua rosii, salata verde sau mai nou tabule 🙂 (ne place mult salata asta) si cam atat, dar si atat e cam mult. incepe ea cu stufat, cu o chestie cu orez si cu maruntaie de miel, cu drob s.a., dar nu o mai las, acum ea trebuie sa asculte de mine 🙂 . fii-miu nu mananca oua, poate asa, inghite vreunul, de gura maica-mii, mielul ii place in orice zi a anului si in rest, cozonac, doar gusta, pasca cu branza ii place. la biserica nu merge pentru ca nu vrea, eu l-am dus cand era mic, dar nu s-a lipit.

insa intotdeauna m-am intrebat, de ce trebuie sa coaca cineva 5 cozonaci, cand mai mult de 3 (cu indulgenta) nu se mananca. stiu, mai duci la vecini, la cunostinte, dar pe de alta parte si primesti. se face un schimb de cozonaci care sigur nu se mananca toti. iata cum risipim. si se mai si mananca, nu neaparat de foame sau de pofta, ci pentru ca este atata mancare ca frigiderul e ticsit si dupa atata munca, nu-ti vine s-o arunci si atunci, mananci. si eu fac la fel. doar ca de cand sunt plecata, de obicei fac Pastele aici. si pentru ca de cele mai multe ori Pastele Ortodox este diferit de cel al englezilor, in ziua de Paste mergem undeva sa mancam si vopsim cateva oua si cumparam un cozonac de la Wallys si cam atat. si nu ne obosim, si nu ne stresam (daca nu cresc cozonocii, daca nu-s buni, daca drobul este prea suculent sau prea uscat…) si nu aruncam mancare, si nu ne chinuim s-o mancam si suntem mult mai bine 🙂

povestea Craciunului este cu totul alta. de pe la varsta de 3 ani, venea Mosul. venea la gradinita si venea acasa. cand era mai mic, Mosu’ era un actor de la teatru care avea costum adecvat, avea multe vorbe la el, atat pentru copii (adunam 2 sau 3 copii la noi) cat si pentru noi. toti trebuia sa recitam ceva, sa povestim ceva sau sa cantam, altfel Mosu’ nu ne lasa 🙂 , iar la sfarsit cantam cu totii “O brad frumos”. era foarte frumos si ne placea foarte mult. vremea a trecut, actorii n-au mai venit si am avut un mos de inchiriat, un student la actorie, care a venit multi ani. nu mai era student, nu mai facea asta, dar la noi venea pentru ca si el se simtea foarte bine 🙂 . copilul ajunsese in clasa a 2-a si nu spunea nimic despre Mosu’, nu intreba daca exista si toate acele intrebari curioase specifice varstei. deja ne gandeam daca nu lasa totul sa mearga pentru ca ii place si lui sau chir radeam si ne gandeam ca el se gandeste ca noi credem si sa nu ne strice bucuria 🙂

si astazi Craciunul este aparte. acum vreo 7 ani, desi nu mai aveam niciun copil in familie sau prieteni cu copii, am chemat Mosu’ (acelasi student dragut). si asta pentru ca imi place atat de mult Craciunul, imi place atat de mult sa fac cadouri, sa caut si sa aleg cadoul potrivit pentru fiecare, imi place sa ma bucur si sa vad cum se bucura si cel care deschide cadourile. am o anumita stare pe care nu o am decat de Craciun. Pastele nu-mi da aceeasi stare.

iar acum sunt fericita ca a aparut finuta mea cea dulce si frumoasa pentru care vom chema iar Mosu”. si acum e Pastele, iar timpul trece atat de repede ca aproape ca maine e Craciunul 🙂 abia astept! cred ca urmatorul Craciun va fi primul in care vom chema Mosu’. zici ca sunt copil de fiecare data de Craciun. si poate ca toti suntem putin copii de Craciun. si e bine sa mai fim din cand in cand copii, e acea stare speciala de care spuneam, un pic de nerabdare, un pic de curiozitate si multa, multa bucurie 🙂

pastreaza o doza de copilarie in tine, ajuta de atat de multe ori 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *